PROLOG
cel ce întoarce pagina
rămâne pe amândouă
palmele – cu sânge

PROLOGUE
The one who turns the page
gets both his palms
soiled with blood.

OTRAVA RAIULUI
şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina
cu vii havuze de amărăciune
din care - însetaţi - sorb îngerii lumina
crezând că-i un nou foc de rugăciune
dar aripile li se zbat agonic
şi-şi uită firea vastă - dumnezeie:
cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea
şi îngerii simt miros de femeie
*
HEAVEN’S POISON
God himself sowed his garden with
Living fountains of bitterness
Of wich the thirsty angels are sipping the light
They think is a new fire of prayer
But their wings struggle in agony
And they forget their higly spiritual nature:
The braking hemlock is slowly spreading
And the angels feel the scent of woman.

PLÂNGÂNDU-L PE IISUS
Plângându-L pe Iisus – un copil
Adormi la fereastră : şi-L vãzu pe Ucis
Plutind lin – lebădă sângerie
Scurgându-se-n cântecul ultim – spre
Lac
Rănile Lui erau tot atâtea ciudate
Lumini – guri de peşteri – străpungând spre
Orbitoare Grădină
Şi copilul – în vis – o porni spre
Eternele dimineţi – iar
Când s-a trezit – nu mai avea
Nicăieri de ajuns
*
MOURNING JESUS
Mourning Jesus – a child
Fell asleep at the window: and saw the Murdered
One
Sailing gently – bloody swan
Flowing along with its last song – towards
The lake
His wounds were all strange
Lights – cave holes – penetrating toward
The Dazzling Garden
And so the child – dreaming – started to
The eternal mornings
And - when he woke up – he didn’t have to go
anywhere
No more.

VAGABOND AL LUMII
mâinile mi se scufundă în buzunare
ca-n peştera lui Aladin
trec pe străzi: ninsoarea pufului de salcâm
pâlpâie coroane – fierbinţi şi zburatice – în jurul
frunţii mele:
Rege Zdrenţăros al Marilor
Dispariţii şi Pagube
*
THE TRAMP OF THE WORLD
My hands go down in my pockets
As in Alladin’s cave
I’m wandering the streets: the snow fall of acacia
fluff
Puts flickering hot crowns – around my
forehead:
I’m The Tattered King
Of The Great Deaths
and Damages.

FETIŢA ŞI FLUTURELE
- poveste franceză -

-Vai, ce frumos eşti! strigă fetiţa, îmbrăcată în rochiţă roşie, sărind într-un picior de bucurie şi agitând plasa de fluturi, în jurul unui fluture mare, cu aripi stropite cu roşu şi tivite cu galben , portocaliu şi, fin de tot, cu albastru, ca o dantelă de ducesă.
- Te rog, lasă-mă să zbor! - se rugă, printre lacrimi, tăcute şi mari, de rouă, fluturele.
- Imposibil, trebuie să te prind, să te înfig într-un ac şi să te aşez pe o pagină nouă de insectar! Să vadă şi prietenele mele ce frumuseţe de fluture am prins eu - să crape de ciudă! Iu-huuu! - striga, în delir, micuţa fetiţă, ţopăind într-un picior şi rotindu-şi, tot mai ameninţător, ca pe-o secure grea de război, plasa.
- Te rog, lasă-mă să trăiesc!, se rugă fluturele, şi roua se însângera, treptat, scurgându-se pe mânecile şi, apoi, pe palmele strânse şi -ncordate ale fetiţei.
- Nu se poate, cum să te las să trăieşti, când după-amiază ne adunăm toate colegele de grădiniţă? Eu cu ce să le dau gata? Ia zi! - striga, cu arţag, fetiţa în roşu, frământându-se, nerăbdătoare, şi tropăind din picioare.
- Te rog, voi veni şi mâine, tot aici, îţi promit - voi veni, în fiecare zi, să te-ntâlnesc, mereu aici, şi voi străluci din ce în ce mai frumos, cu fiece zi a vieţii tale - se tânguia fluturele, iar pe mâinile fetiţei se prelingea sânge curat, strălucitor şi mustrător.
- Nu mă interesează , nu vreau să ştiu de mâine - eu acum te prind, acum te înţep, acum te pun în insectar - iar după-amiază ai să faci cunoştinţă cu prietenele mele, pe care am să le fac să crape de invidie - îşi urmă strigătele neînduplecate, fetiţa în roşu, toată în roşu.
Şi-l prinse pe bietul fluture, în plasă - dar culorile lui imperiale, solzişorii lui roşii, şi galbeni, şi portocalii, şi albaştri, albaştri ca adâncul cel mai adânc şi misterios al cerului - fie pentru că fetiţa a agitat prea mult plasa, fie pentru că fluturele a agonizat prea mult şi dureros - s-au scuturat şi risipit. N-a mai rămas decât un biet trup cenuşiu de insectă oarecare. Şi aripile se zdrenţuiră, apoi se rupseră. Fără să plângă prea mult (un pic tot plânsese, de necaz că, după-amiază, n-o să aibă cu ce să le facă să crape de ciudă pe tovarăşele ei de joacă, bunele ei prietene) - fetiţa străpunse chinuitul trup, care acum avea ceva de viermişor în el – şi nimic de zbor şi imperial bal al zborului celest - îl străpunse cu un bold mare, se duse acasă şi prinse în insectar fluturele, acum biet vierme, de care atârnau două cioturi grosolane, care fuseseră, pe vremuri, aripi.
A doua zi dimineaţă, la locul din câmp, unde fusese prins în plasă nobilul fluture imperial, o femeie frumoasă, în negru, strângea, bocind, stropii de rouă şi sânge. Alături de ea, un bătrân falnic, cu barba lungă şi albă, gânditor, înveşmântat în negru, ţinea în mână, aşteptând, un imens potir de aur.

*
THE LITTLE GIRL AND THE BUTTERFLY
-French story –

- Oh, how beautiful you are!, cried the girl dressed in a little red dress, jumping for joy and waving the butterfly net around a large butterfly with wings sprinkled with red and tinged with yellow and a very fine line of blue, like the lace of a duchess.
- Please, let me fly! – begged the butterfly, weeping, large and silent tears, like drops of dew.
- That’s impossible, I have to catch you, stick a needle in you and put you on a new page of my insectarium. Let my friends see what a beautiful butterfly I caught myself – let them die with envy! Iu-huu! – shouted delirious the little girl, hopping one leg and brandishing more and more menacingly the net, as if it was a heavy ax of war.
- Please, let me live!, begged the butterfly, and dew slowly became blood, dripping on girl’s sleeves and on her tight and tensed palms.
- How can I let you live, when all my kindergarten classmates are gathering this afternoon? How will I amaze them? Tell me, how? – shouted quarrelsomeness the little girl dressed in red, fretting and trampling impatiently.
- Please, I will be here tomorrow, too, I promise – I will come every day to meet you, always here, and I will shine even more beautiful with every day of your life – wailed the butterfly, and clean, bright and reproachful blood flowed on girl’s hands.
- I do not care, I do not want to know about tomorrow – I now catch you, sting you and put you on the insectarium – and this afternoon you will meet my friends, whom I’m going to make them jealous - continued her relentless cries the girl in red, all in red.
And so she caught the poor butterfly in her net – but its imperial colors, its little red , and yellow, and orange and blue scales, blue as the deep and mysterious depths of the sky – either because the girl had shaken too much the net, or maybe because the butterfly had agonized too painful and for too long – fell and scattered. All that was left was the mere, gray body of some insect. And the wings shredded, and then broke. Without crying very much ( she cried a little after all, because she was angry because she wouldn’t be able to make her best friends die with envy that afternoon), the girl took the tormented body, which now resembled to a worm and had nothing to remind of the imperial ball of flying towards the sky, and pierced it with a big needle, went home and put the butterfly in the insectarium, the butterfly which was now only a poor warm from which hung two rough stumps that had once been wings.
The next morning, on the field where the noble imperial butterfly had been caught, a beautiful woman in black was weeping, gathering dew drops and blood. Alongside of her there was a thoughtful stately old man with a long, white beard, clad in black, holding in his hand a huge golden cup, waiting.
Traduceri de Oana Patricia BOTEZ, Cluj-Napoca/ROMÂNIA

***

VRAJMĂŞIE MOCNIND...

nu mai sunt tînăr de mult : Dumnezeu
mă şantajează cu
suferinţele - ca să-L
privesc în ochi

vrăjmăşie mocnind - o continuă stare de
vrăjmăşie - ne-a adus
atît de aproape : Îi văd
sîngele pulsînd - pe la-ncheieturile
Luminii

m-a muşcat de gît - cumplit - un
înger : mi-e lehamite să
mă-ntind după el - să
mă-ncaier cu aripi

oricum - plutesc în derivă
spre maiestuoasa
sălbăticie a razelor

i-aproape - necrezut- exasperant de
aproape - locul de jertfă
unde ne vom
degusta - reciproc
fiinţele - eu pe-a
Lui - El pe-a mea - descoperindu-ne şi
fulgerător mînioşi - invidiindu-ne
unul pe altul - unul altuia lingîndu-ne
buzele - minunîndu-ne de gustul picant - de
mireasma celuilalt - precum de toate cele
ciudate întîlniri - într-un atît de
lung - obositor drum : mereu incredibilă
aventură scăpărătoare - atît de
pe oricare limbă din lume - iute
achilleană
minune


OSTILITA LENTA...

non sono piu giovane da tanto tempo: Dio
mi ricatta con
le sofferenze - per
guardarLo negli occhi

ostilita lenta - un continuo stato
d'inamicizia - ci ha portati
cosi vicini : Gli vedo
il sangue pulsando - alle articulazioni
della Luce

mi ha morso al collo - terribile - uno
angelo : non ho voglia di
stendermi verso di lui - di
azzuffarmi con le ali

in ogni caso - galleggio alla deriva
per la maestuosa
ferocia dei raggi

e vicino - incredibilmente - esasperatamente
vicino - il luogo del sacrificio
dove ci
assaggeremo reciprocamente
i nostri esseri - io
il Suo - Esso il mio - scoprendoci e
come lampi furiosi - uno all'altro leccando
le labbra - meravigliandoci del gusto piccante - del
odore altrui - come dei tutti
gli strani incontri - un cosi
lungo - faticoso cammino : sempre incredibile
frizzante avventura - cosi
per ogni lingua del mondo - rapido
achilleo
miracolo


SLOW OSTILITY...

I am not young for a long time now : God
blackmails me with
sufferings - in order
to look Him in His eyes

slow ostility - a continuous state
of enmity - has brought us
so close : I see
pulsating His blood - at the joints
of the Light

has bitten me by the neck - terrible - an
angel : I don't feel like
stretching me after him
fighting with wings

anyway - I'm drifting
towards the majestic
wildness of the rays

it is close - unbelievably - exasperatingly
close - the place of the sacrifice
where we'll
taste - each other
our beings - me
His - He mine - discovering each other and
flashing angry - one another licking
the lips - wondering of the spicy taste - of
the smell of other - and of all
the strange encounters - a so
long - tiresome journey : always incredible
sparkling adventure - so much
in any language in the world - quickly
achylleanous
miracle

Prolog
cel ce întoarce pagina
rămâne pe amândouă
palmele – cu sânge
*
Prologue
celui qui tourne la page
aura du sang

sur les mains

Ulysse
blestem roitor e pe-aici  -  neîncercatule
corăbier: pe unde-acum pluteşti – ies sâmburii din

lumile-necate
*

Ulysse
blasphème essaimant flotte par ici – hé toi, le non éprouvé
nautonnier: là où tu vogues maintenant, noyaux germent
depuis les mondes noyés

Villon

loveşte – zguduie: mult şi multe – adeveritori să fie
trecerii tale

nimeni nu ştie că te zvârcoleşti de plăcere – ori de
suferinţă: treba vântului de polen să afle cu care

petec cârpi-va paradisul

cu toată sila ce-o purtaţi limbii mizere – silabă cu
silabă  -  mă veţi repeta
*

Villon
assomme – secoue: beaucoup et bon nombre – témoignent
de ton passage

personne ne sait que tu te débats par plaisir – ou par
douleur: c’est l’affaire du vent d’apprendre de quel
lambeau il va rapiécer le paradis

malgré votre écoeurement pour la langue misérable – syllabe par
syllabe me répéterez-vous

Chemaţi visele la vorbitor

chemaţi visele la vorbitor – şi spuneţi-le
că eu – în adâncul temniţei – mor

să-şi caute – tot printre cei cu înspinată

coroană – stăpân: să uite
din mine – tot ce nu
am sângerat să rămân
*
Appelez les rêves au parloir

appelez les rêves au parloir et dites-leur
que moi, au plus profond de ma geôle, je me meurs

qu’ils cherchent – toujours parmi ceux à ceux qui ont epinée

couronne – maître: qu’ils oublient
de moi – tout ce que
je n’ai pas saigné pour rester

Melancoliile lui Ioan

o Criste – la marea
ţi-am aşteptat – din stânci şi pustiuri – chemarea

nimeni nu te iubeşte – Criste – decât cel de tot părăsit
şi căruia apelor le este silă să-i mai repete – în

limba lor lunecoasă  - umbra întunecoasă
cât de uşor de găsit e cel ce de toţi – şi de Crist
a fost – pentru credinţa-n credinţa lui – părăsit
*
eu sunt acum – un şir de-opinteli de-a citi: Cel Întreg
este cel pe care – încă – din slava paşilor lui risipiţi
nu-l înţeleg
*
am lipsit – din orice loc – pentru o clipă:
Dumnezeu a tresărit – nemulţumit
*
vreau să mă smulg din clefăitul materiei
să-mi pun – subţire – vibraţia duhului – pe

ascuţişul săgeţii care ţinteşte mult dincolo de
Poarta Soarelui: vreau să trec

Teafăr de Hotare
*
ritmurile sunt straie tot mai largi – în care
alături de mine – se strecoară – suavă – ambiţia

duhurilor altor lumi
*
rănile mele se-nchid: una singură – care
niciodată n-a sângerat – a rămas

să ţâşnească din ea – orbitor – sufletul
plecat să-ntâlnească cereştile – neînvinsele oşti
*
Les mélancolies de Jean

ô Christ – au bord de la mer
j’ai attendu – depuis roches et déserts - l’appel

personne ne t’aime – ô Christ – que celui par tous quitté
et dont les eaux répugnent à répéter - dans

leur langue glissante – l’ombre par trop sombre
comme il facile à trouver celui qui par tous – et par le Christ 
fut – pour sa confiance dans sa foi – quitté
*
je suis à présent – toute une série d’ahans de lire: l’Intègre 
est celui que – dès la gloire de ses pas perdus
point je n’intègre
*
j’m’absentai – de partout – pour un moment:
le Seigneur a tressauté - mécontent
*
j’envisage de m’arracher au clappement de la matière
me revêtir de la - subtile – vibration de l’esprit

la pointe de la flèche qui vise loin au-delà de
La Porte du Soleil: je veux franchir

Sain et sauf les confins
*
les rythmes sont des vêtements toujours plus larges – où
avec moi – s’insinue – suave – l’ambition

les esprits d’autres mondes
*
mes plaies se referment : une seule - qui
jamais n’a saigné – est restée

pour qu’en gicle – aveuglément – l’âme
partie pour trouver les célestes – invincibles armées

Meditaţii ramificatoare

daţi-mi un pat – o carte şi lumină:
e mai mult decât lumea: este linişte
reîntocmesc simetriile – răvăşite de plictisul vulgului
*
iată-mă iarăşi – până la brâu
în băltoaca de raze a piscului: sunt regele – toate

sălbăticiunile capătă – pe piei ori
între coarne – flacăra Crucii
*

Méditations ramificatrices

donnez-moi un lit – un livre et de la lumière:
c’est davantage que le monde: c’est la paix
je refais les symétries – ravagées par le spleen de la plèbe
*
me revoilà – à mi-corps
dans la mare des rayons du pic : c’est moi le roi

les animaux sauvages acquièrent – sur la peau ou

O vreme

oamenii vii au fugit în melci – au fugit
în propriile minţi: nu mai vezi unul
teafăr – cu fruntea sus
deci – nu mai are pentru cine fi zi
*
vânturile doar mai zdrăngănesc ruginit – eroica armură a
vreunui cuvânt – în drum spre mormanul de
tinichele
*

Quelque temps

les hommes vivants s’enfuirent dans les escargots – s’enfuirent
dans leurs propres esprits: on ne voit plus un
rescapé – le front haut
donc – il n’y a plus de quoi le jour se lève
*
les seuls vents cliquètent d’un son rouillé – l’héroïque armure de
quelque parole – chemin faisant vers le tas
de fer-blanc 

Sculptorul

în toiul nopţii – se trezeau vecinii
auzind zgomot de ciocan izbit în daltă

dimineaţa dezvelea chipul meu – marmoreean de insomnie:
pe masă – în faţa mea – se zăreau
braţele minunat pierdute ale Venerei
*

Le Sculpteur

au plus fort de la nuit – les voisins s’éveillaient
à cause du bruit fait par le marteau frappant la bédane

le matin dévoilait mon visage – marmoréen d’insomnie:
sur la table – devant moi – j’apercevais
les bras merveilleusement perdus de Vénère

Zori

perechile de păsări nu se sinchisesc: îşi încep
zborul graţios şi timpuriu – care
tot aşa de sfidător de frumos va fi şi-n
ultima dimineaţă a lumii
*
L’aube

les couples d’oiseaux ne s’en font point: ils commencent
leur vol gracieux et prématuré – qui
sera tout aussi défiant et charmant
au dernier matin venu  du monde

Epitaf

nu-i pierit cel căruia scumpă i-a fost
nu izbânda – ci lupta:
cinstire daţi vrednicului căutător al
Graalului

când – în sfârşit – alcătuită a fost cartea lui
Dumnezeu despre cavalerii nevăzutului – lipsea din ea cuvântul
Soartă
*

Epitaphe

il n’a pas péri celui qui chérit
non pas la victoire – mais le combat:
chantez gloire au brave chercheur
du Graal

quand – enfin – le livre du Seigneur fut terminé
portant sur les chevaliers de l’invisible – il en manquait le mot
Sort

POEZI RUMUNE

ADRIAN BOTEZ

KËTU NË LINDJE

(AICI ÎN EST)

Këtu në lindje – askush s’e kërkon diellin

Këtu në lindje – pagjumësia dhe mëshira

Dalin në gara – cila vret më parë -

Dhe sa

Këtu në lindje – nuk pyetet më

Kush – përse apo si – vetëm

Sa

Këtu në lindje askush s’din të qajë – vetëm

Të ankohet – askush nuk ka atdhe apo

Ardhmëri – vetëm gjëmim i nënshtruar

Këtu në lindje – askush nuk lind – vetëm

Po ik – asgjë s’po ngjet – por

Durohet

*

AICI ÎN EST

aici în est  -  nimeni nu mai caută soarele

aici în est  -  insomnia şi umilinţa se

iau la întrecere  -  care ucide mai

repede  -  şi cât

aici în est  -  a-ncetat să se-ntrebe

cine  -   de ce sau cum  -  doar

cât

aici în est nimeni nu mai ştie să plângă  -  doar

să se plângă    -   nimeni nu mai are ţară sau

viitor  -  numai resemnat geamăt

aici în est  -  nimeni nu se naşte  -  doar

pleacă  -  nimic nu se-ntâmplă  -  ci se

suportă

***

HELMI I PARAJSËS

(OTRAVA RAIULUI)

Dhe e mbëltoi pikërisht Zoti kopshtin

Me hauze të gjalla hidhërimi

Nga të cilat – të etshëm – thithin engjëjt dritë

Duke menduar se është një zjarr lutjesh

Por flatrat u përpëliten në agoni

Dhe e harrojnë qenjen e gjerë – zotërimi;

Cikuta e cfilitjes e kryen ngadalë veprën

Dhe engjëjt e ndjejnë erëtimën e gruas

***

OTRAVA RAIULUI

şi-a semănat chiar Dumnezeu grădina

cu vii havuze de amărăciune

din care  -  însetaţi  -  sorb îngerii lumina

crezând că-i un nou foc de rugăciune

dar aripile li se zbat agonic

şi-şi uită firea vastă  -  dumnezeie:

cucuta frângerii îşi face-ncet lucrarea

şi îngerii simt miros de femeie

  ***

Daca as vrea sa predic...

dacă aş vrea să predic – n-aş găsi ce să

spun : aş bâigui câteva vorbe

stinghere – şi-apoi aş tăcea – ruşinat

într-un colţ de minune

n-am umblat lumea în lung şi în lat

n-am păşit prin iarbă – prin rouă şi-n soare – alături de

mari mulţimi de oameni – frământând

cu sfântă socoteală – în picioare şi între pumni

pământul             

nici mările n-am înfruntat – în

frăţii ale spumei talazului – nici în

faţa peştilor uriaşi nu m-am minunat

nici sub fâlfâitul cumplit al păsărilor văzduhului – răsărite din

neantul apei – nu m-am închinat

n-am cântat seara la focuri înalte

încercând să ispitesc cerul şi-ale lui

de aer mult şi-ndesat – porţi enigmatice – şi

sipete scumpe şi rare – cu multă

şi îndelungă chibzuinţă – dumnezeiesc

ferecate

n-am stăpânit popoare fără de număr – închinându-le

lunii şi soarelui – şi nici piramide

n-am durat – în amurg

nu m-au vizitat – mari şi mici – păsările dumbrăvii – în

dimineţile începutului lumii – şi

n-am schimbat vorbe şi nevinovate

ori cam deşucheate

flecăreli – flăcărui – cu îngeri

seara – după ce-n şiruri

nesfârşite – vitele se retrăgeau

de la adăpat – lăsând loc curat de

hodină – pe prispe şi-n jurul

fântânilor – huhuind – din adânc – cu

glasul bătrânilor

şi – mai ales – n-am întrebat munţii despre ceasul

tăcerii – iar piscul mi-a rămas fratele de sub trăsnet – dar

mut şi podidit de

spumele verzi ale sfioşeniei  pădurilor – de spumele

albe – ale-ndrăznelii izvoarelor : acolo sus

între ţancuri – stau – nevăzute – cumplit templele – cărora doar

când şi când – în cutreierul veşnic al

minţii – le jertfesc

ori – dimpreună cu nevăzuţi preoţi sau

genii de noapte – în taina pietrei stelare – cioplesc şi de zor

zugrăvesc – cu tunet şi foc

icoanele zeilor fumegoşi – sălbatici ascunşi – furioşi cât şi

temeliile zbătute-ale lumii

rădăcinoşi – naivi şi bărboşi

...şi nici măcar Dumnezeu nu m-a

chemat – ca pe-un ciumat – din când în când – să

mă ispitească din

cuvânt – să-mi descheie

sufletul – acolo – deasupra

cerurilor – şi să privesc – stând – de-mprumut şi

în joacă – pe tronul lui

oceanele şi câmpiile lumii – ca

pe nişte locuri de tot sfinte – numai bune de

arat – cu privirea – cu

mintea – şi – gemând de lung dor – pregătite spre

a fi însămânţate – prin

albă de nesomn – năzuinţa

n-am lăsat vreodată foarfecele croirii de lume

cu gura deschisă – temându-mă că-i voi

fi – eu însumi – mereu

hrană a nesătulei lui lăcomii – sau că

printre buze de fier – îl voi face-a rosti

ce nu se cuvine – cu prea multă

nemăsurată şi neruşinată poftă – prin nesăbuinţa mea

el va naşte – numai începuturi de lume – monştri pe cioate

sprijiniţi – orbi zurlii

muţi – surzi şi

sanchii

ce-aş putea spune mai nou – la

cotirile fluviilor ? – ele n-au nevoie de

glasul meu – pentru a-şi

schimba – în răstimpuri – poziţia lunecosului

trup – să nu le amorţească apele – deltele

sfinte – şi să nu se lase năpădite de bolile

ştimelor – când isteţe – când

trist cântătoare – în noaptea

neliniştii

ce-aş putea rosti în faţa

popoarelor – care se mişcă – tăcute – în

umbra şi după umbra Lui Dumnezeu – ascultând

noapte de noapte – crugul stelelor – spre

a şti – a doua zi – cu ce rugăciuni să-şi întâmpine

cirezile faptelor ?

să stau – ca sub ploaia de rouă a

lunii – sub propria-mi sudoare-n amiezi

şi să-nvăţ să-nserez : e singura predică

folositoare şi dezmierdat potrivită

oaselor mele – pe cer plutitoare

oaselor mele – prin care

trec aer sfânt şi nemaiauzite cântece – şi peste care

din când în când – se răsfaţă-a minune şi-a

răsărit de proaspătă lume – o

floare

ooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo

Adrian BOTEZ

IF I WERE TO PREACH

if I were to preach – I wouldn’t instantiate

anything : I would mumble some disparate

words – then I would be silent – ashamed

in a nook of heavenly wonders

I haven’t roamed this world far and wide

I haven’t walked barefoot in the grass – in fresh dew and sunlight –

together with throngs of people – kneading

the earth – with feet and fists –

heedful of the sacred design

nor have I withstood the seas – in

brotherhoods of the billow’s foam – nor have I

marvelled before the giant fish

nor have I prostrated myself under the ferocious flapping

of the sky’s birds – arising from the water’s nothingness

I haven’t harmonised in the evening by tall fires

trying to lure the Heaven and its

enigmatic gates – abundant in massive air – and

its precious and rare treasure chests – deifically

locked up – after some lengthy

and wise reflection

I haven’t ruled innumerable peoples – submitting them

to the moon and to the sun – nor have I built

enduring pyramids – at dusk

the grove’s birds – large or small – didn’t visit me – at

the dawns of the world – and

I didn’t exchange words and innocent

or rather profligate

prattle-tattle – blazing blatter – with late-night

angels – after the cattle trails – endlessly

stringing out – had returned from

watering – leaving behind an undefiled resting

place – on porches and around

the water wells – hooting – from the depths – in

my forefathers’ voice

and – above all – I haven’t questioned the mountains about the hour

of silence – while the peak has remained my brother under thunderbolts – though

dumbstruck and smothered in

the green foams of the forests’ bashfulness – in the white

foams – of the wellsprings’ fearlessness : heavenwards

among crags – there rise – unseen – the fierce temples – to which

now and then – in my mind’s unceasing

wanderlust – I make offerings

or – together with unseeable priests or

nighttime genii – in mystery of the stellar stone – I chisel and hastily

paint – with thunder and fire

the holy icons of the – hidden and savage – hazy gods – furious

as well as the world’s shaken foundations

rooty – naïve and long-bearded

...what is more, God has never

summoned me – like the plague-stricken – now and again – to

lure me with His

words – to unbutton

my soul – high up there – above

the Heavens – and let me contemplate – sitting – as lend-lease and

for the fun of it – on His throne

the Earth’s oceans and fields – as

utterly sacred places – most befitting

ploughing – with my eyesight – with

my mind – and – moaning with their unfathomable heart’s desire – tilled

ready for seed – through

white from wakefulness – striving

I’ve never left the insatiable world-tailoring

scissors open – for fear I might

be – myself – perpetual

prey to their gluttony – or

between their iron lips – I might urge them to utter

what would ill beseem me – from my undeniably

immoderate and impudent liking – in my unthoughtfulness

they might give birth – mere world inceptions – to monsters grounded

on stubs – featherbrained blind

dumb – deaf and

grumpy

what other fresh things could I add – to

the rivers’ meanderings? – they’re not in want

of my voicing – to amend

– from time to time – the whereabouts of their

slithering body – lest their waters get benumbed – their

holy deltas – lest they allow themselves to be infested by

the pixies’ diseases – now shrewd – now

dolefully singing – in the night

of unrest

what could I advocate in front

of the peoples – silently – moving – in

and behind God’s shadow – listening

night after night – the Heaven of the fixed stars – to

know – the following day – the prays to encounter

the herds of their deeds ?

abiding – as if under the moon’s

dewfall – under the sweat of my brow in afternoons

and learning how to step into the twilight : this is the sole sermon to preach

worthwhile and blissfully suited

for my bones – adrift in the skies

for my bones – pervaded

by holy air and unheard-of seraphic songs – my bones over

which – once in a while – there wondrously relishes

as the rise of a renewed world – a

flower

                                  English version by Gabriela PACHIA/Timişoara

PRECAUŢII  NOSTALGICE

a fost o zi în care păsările

îmbufnate – nu conversau cu ceţurile

apoi veni o noapte în care bubuiau ecourile

inimilor înşelate

nu mă-nţelegeţi greşit – dar mi-e greu să

explic cum de greierii scot flăcări din

nimic – şi cântă ceea ce marii compozitori ai astrelor nici nu

pot imagina c-ar fi posibil de

ars – scormonind în cenuşa stelară

...a fost o zi – acum e noapte – şi

claxoanele verii-au tăcut: brusc – dar cu

mari precauţii nostalgice

...vâjâitul regesc al nebunilor – costumaţi în

turbări automobilistice – a întemeiat

ardente şi vaste religii – deci

uşor de stins alergii şi cumplit decadente

poeme – niagare de cabotine orgii  

...e atât de credibil că bufniţele şi-au predat

cenepe-ul celest – şi s-au cernit

sardonic-convenţional – de bon ton

nu mai ajung la tâmplă cu gândul – nici cu

pistolul – şi

gândul se răzbună – firesc – împuşcând

zâne – îndrăgostindu-se de

mari carteluri ale cuvintelor lipsite de

inimă: e vară – deci

nu vă aşteptaţi decât la

înfrângeri şi frângeri – continue – ale

luminii azurului sfânt – pleoştiri ale

cozilor de păun – amendate de

paradisiace poliţii

...vin valuri de dor şi

dorinţe private – iar frunzele îngălbenesc şi

se scorojesc de gelozie şi mistice flăcări

nimic nu se vede din nunţile aerului – ale incandescentelor

nestemate insecte

arborescente prin delirante coşmare – dar nici măcar din

ura mocnită-a sidefului

urgisit – exilat în aleutinele scoici – nici

măcar din viteza gregară-a

maşinilor de făcut gheaţă – pe care să-şi frângă

dansul miriade de

luni şi de stele

...nu voi mai apuca luceafărul de dimineaţă – din

vârful înzăpezitului munte-al luminii –

dar cântecul meu de

repatriere va fi zbârnâit întru nesuferita zăpuşeală-a

extaziatelor – entuziastelor – exploziv irizatelor

păcate de-o noapte: nu doar că putem trăi dimpreună cu ele – dar

le şi aplaudăm în surdină – le adorăm şi

de ce nu – ne-nchinăm lor – printre aprinsele şoapte-ale

morţii servile

...nu voi mai apuca să vă spun cum a fost la

banchetul divin – dar

e atât de uşor – atât de plăcut de ghicit că

nimic din ce-i rău nu-i prea greu

***

4 august 2012                      Adrian Botez

NOSTALGIC PRECAUTIONS

there was a day when the pouting

birds – would not converse with the mists

then there came a night when the echoes

of the deceived hearts would boom

don’t get me wrong – but it’s hard for me

to explain how the crickets are ablaze out of

nothing – and stridulate what the planets’ great composers

can barely imagine as potentially

burnable – poking the stellar ashes

...there was a day – now there’s night – and

the summer’s claxon horns have ceased: suddenly – though

taking great nostalgic precautions

...the royal whizzing of fools – dressed up in

motorcar enragements – has founded

ardent and vast religions – consequently

easily extinguishable allergies and frightfully decadent

poems – Niagaras of histrionic orgies

...it’s perfectly credible that the owls have handed over

their celestial identification number – and have dressed in mourning

sardonically-conventional – the bon ton way

I can no longer reach my temple either with my thought – nor

with my pistol – and

the thought – naturally – takes revenge by shooting

fairies – falling in love with

the big cartels of the hardhearted

words: it’s summer – so

don’t expect anything but

– continuous – vanquishments and demolishments – of

the brilliance in the sacred azure – flattenings of

the peacock’s tails – fined by

paradisiacal police forces

...there arise waves of love and

private desires – while the leaves turn yellow and

shrivel from jealousy and mystical flames

nothing can be seen from the air’s weddings –

from the incandescent gem insects

arborescent through delirious nightmares – not even from

the smouldering hatred of the Godforsaken

nacre – exiled in the Aleutian oysters shells – not

even from the gregarious speed

of the ice machines – eager to break

the dance of the myriads

of moons and stars

...I won’t live to see the Morning Star – from

the peak of the snowbound mountain of light –

but my repatriation

song will be strummed thereupon stifling

the ecstatic – enthusiastic – explosively iridescent

one-night sins: not only can we live together with them – but

we also applaud them in undertones – we worship them and

why not – we prostrate ourselves to them – amongst

the perfervid

whispers of the servile death

...I won’t live to impart to you stories about

the divine banquet – though

it is awfully easy – awfully agreeable to guess that

nothing of the bad kind succeeds like the bad kind

***

4 August 2012                      Adrian Botez

                                                            traducere, în engleză,  de GABRIELAPACHIA